Are cuvântul Lemuiel – Tot împărat a fost și el. Cuvintele care le spune Sunt pline de înțelepciune. El, de copil, le-a căpătat, Când mama sa l-a învățat. „Ce vrei să-ți spun, fiule, eu? Ce vrei să știi tu, rod al meu? Rod, jurământului făcut, Ce vrei să-ți fac de cunoscut? Vlaga, n-o da femeilor Și dezmierdările celor Care îi pierd pe împărați! Celor ce sunt încoronați, Nu li se cade vin să bea; Nici voievodul să nu vrea, Mereu, doar băutură tare, Ca nu cumva bând, în uitare Să lase legea, și-amețit, Să-l calce pe nenorocit Și peste dreptul tuturor Celor ce fac al său popor. Dați băuturi tari, celui care Piere, iar vin celui ce-și are Sufletul greu și întristat, Căci bând, el își va fi uitat De sărăcie și de toate Necazurile-n cari se zbate. Deschide-ți gura, ne-ncetat, Pentru cel mut și apăsat, Și pentru pricina celor Ce-s părăsiți, în greul lor! Deschide-ți gura: cu dreptate Să judeci și să le faci toate; Să-l aperi pe nenorocit Și pe cel care e lipsit. De cine poate fi găsită, Oare, femeia cea cinstită? Ea are-un preț cu mult mai mare, Decât orice mărgăritare. Bărbatul se încrede-n ea Și mari venituri va avea. Nicicând nu îi va face rău, Ci bine doar, soțului său. Lână și in, ea dobândește Și cu mâini harnice muncește. Corabie de marfă-i ea: Din depărtări, pâinea își ia. Noaptea încă mai stăpânește, Dar ea, din somn, se și trezește: Își pune lucrul ei la cale Și dă mâncare casei sale. La un ogor ea se gândește, Și merge de îl târguiește. Din rodul ce-l va dobândi Din muncă, vie va sădi. Își strânge brâul voinicește, Și brațele și le-oțelește. Vede că munca-i merge bine. Lumina-aprinsă noaptea-și ține. Are să-și ieie furca-n mână, Iar fusu-n degete-o să-l țână. Ajută pe nenorocit Și-l miluiește pe lipsit. Ea nu se teme de zăpadă – Oricât de multă o să cadă – Căci a muncit până târziu Și numai în cărămiziu Îi este casa îmbrăcată. Să-i facă față, o să poată, Zăpezii și teamă nu are Oricât se va vădi de mare. Să-și țeasă-nvelitori, îi place; Din in și purpură, își face Haine, căci lucru-i e plăcut. Bărbatul ei bine-i văzut Dacă la poartă a ieșit Și cu bătrânii a vorbit. Cămăși face, și cingători Și vinde-apoi, la negustori. Ea se îmbracă cu tărie, Și slava să și-o poarte știe. Are, mereu, belșug de pâine Și râde de ziua de mâine. Înțelepciune răspândește În jur, atuncea când vorbește. Învățături plăcute are Pe limbă, pentru fiecare. Veghează-asupra casei sale, Cum își veghează a sa cale; Muncește, după legea firii, Și nu vrea pâinea lenevirii. Copiii ei, când se trezesc, Drept fericită, o numesc; De-asemenea, și-al ei soț când Se scoală-o laudă, zicând: „Sunt multe fete care au Purtări cinstite, dar nu stau Cu tine-n rând: li-e peste poate! Pentru că tu le-ntreci pe toate!” E dezmierdarea-nșelătoare, Iar frumusețea-i trecătoare; Însă femeia cari, mereu, Teamă-a avut de Dumnezeu, Vrednică-i de-a fi lăudată. Dați-i răsplata meritată! Dați-i roadele muncii ei, Iar faptele-acelei femei, Într-una, lăudate fie La porți, cetatea să o știe!” Proverbe 31:1‭-‬31 BIV2014 https://bible.com/ro/bible/1466/pro.31.1-31.BIV2014