#Beat #Takemeaway #PrincethaProducer #Rapfame Aminte, fiule, tu ia – Acum – la-nțelepciunea mea: Pleacă-ți urechea și m-ascultă Să prinzi învățătură multă Ca să-ți sporească chibzuința, Iar gurii tale, cunoștința Să nu-i lipsească niciodat’. Iată ce-anume am aflat, Despre femei: străina are Buzele dulci și-amăgitoare. Dau miere și-ți vorbesc duios, Dar le e mult mai lunecos – Decât e undelemnul chiar – Al gurii cer; la urmă dar, Pelin îi e vorba rostită, Ca sabia ce-i ascuțită Pe două părți. Al ei picior, Spre locuința morților, Se va-ndreapta, căci ea nu are Cum să găsească o cărare Spre viață, ci se rătăcește Fără a ști-ncotro pornește. Și-acum fiilor, ascultați! Povețele mi le urmați: Vă depărtați de-aste femei! Să nu vă duceți, dragii mei, Nici către ușa casei lor, Ca nu cumva să dați altor A voastră vlagă tinerească Și-ai voștri ani să-i înrobească Cel ce de milă e lipsit. Deci fiul meu, te-am prevenit, Ca nu cumva niște străini Avari – de răutate plini – Din a ta trudă să se-nfrupte În timp ce tu muncești pe rupte, Doar pentru casa altuia. Ia seama dar, la vorba mea, Să nu ajungi, înspre sfârșit, Să gemi, cu trupul ostenit, Zicându-ți: „Ce rău am făcut! Mă-ntreb, cum oare am putut Ca să disprețuiesc certarea, Iar inima-mi, la fel, mustrarea? Cum oare, nu i-am ascultat, Pe cei care m-au învățat? Era să mă nenorocesc, Cu toate că eu mă găsesc În mijlocul poporului, Cuprins în adunarea lui!” Bea apă din a ta fântână, Din al tău puț. Ce vrei? Să vină O vreme când a lor izvoare Să se reverse? Vrei tu, oare, Să-ți curgă-n râuri săltărețe Apa, peste-a obștii piețe? Să ți-o lași ție, e mai bine, Și nu celui străin de tine. Să-ți fie binecuvântat Izvorul și, neîncetat, Te bucură de-a ta soție, Din tinerețe. Ea să-ți fie Plăcută ca o căprioară, Ca o cerboaică-n primăvară. Iubește-o dară, necurmat. Tot timpul, să fii îmbătat De ale ei drăgălășii. Îndrăgostit, doresc să fii, De-a ei iubire, ne-ncetat! Crezi că ar fi mai indicat Ca o străină să găsești, De ea să te îndrăgostești Și-al ei sân să-l îmbrățișezi? Nu-i bine! Te rog să mă crezi. E lămurită-a omului Cărare-n ochii Domnului; El vede tot ce omul face. Cel rău nu poate-a se desface, Prins chiar de-a lui nelegiuire. Păcatul său, în stăpânire Are să-l țină, strâns legat. Să moară, el va fi lăsat, Pentru că s-a văzut că are Lipsă de orice înfrânare, Și-mpiedicat are să fie În nesfârșita-i nebunie. Pro 5