Te caut

A plouat azi... și m-am gândit la tine, la chipul pe care n-am să-l uit, deși nu l-am văzut niciodată. Soarele s-a ridicat, dar în mine încă plouă. [Vers 1] Am mers printre umbre, cu pași grei și tăcuți, căutând un semn că nu m-am pierdut, că undeva ești și tu, cu același dor neștiut. Am visat de atâtea ori privirea ta, dar dimineața m-a trezit mereu cu golul ăla adânc — ăla care doare, dar te face om. Mi-am spus că dragostea nu moare, doar se ascunde când n-o vezi venind, că poate timpul nu ne vrea acum, dar într-o zi, când cerul și inima vor fi limpezi, ne-om recunoaște dintr-o privire. Am rătăcit prin orașe și zile gri, cu căști în urechi și gânduri pustii, îmi spun că ești acolo, dar nu știu unde, poate sub același cer, cu aceleași secunde. Inima mea bate între frică și dor, mă-nvață tăcerea să fiu mai ușor, să nu mai cer ce nu se dă, dar nici să nu renunț la ce poate fi. E greu să iubești ceva ce nu vezi, dar mai greu e să nu crezi că există. Și totuși, când ploaia s-a oprit azi, soarele a spart cerul și m-a făcut să zâmbesc. Refren Laila la la, la la... plouă și soarele-mi șterge trecutul, mă-ntreb dacă tu mă aștepți pe ascuns, sau ai uitat că te caut prin gând. Laila la la, la la... în mine se nasc dimineți fără vină, și poate într-o zi o să ne întâlnim, când liniștea va suna ca o rimă. Nu știu nume, nici drum, nici adresă, dar știu că sufletul tău mă apasă, ca un vis care nu pleacă nici când dorm. Am pus credința în ploaie, în vânt, în tăcere, în clipa când totul părea pierdut, și din cenușa dorinței s-a născut speranța. Poate nu azi, nici mâine, dar cândva, vom fi două stele ce se aprind în același apus, și lumea o să pară mai mică, dar iubirea — mai mare. Laila... la la... poate tu mă cauți la fel, fără să știi că deja te-am găsit.