Chezaș – copile – de te-ai pus Pentru un altul, de ai spus Cu gura ta – și-astfel ești prins De-al tău cuvânt ce înadins Rostitu-l-ai – fiind legat Prin vorba care ți-a zburat, De-un om – căci ai făgăduit – Te zbate dar, ca izbăvit Să fii, pentru că ești căzut În a lui mână. Deci văzut, Trebuie-acuma, ce să faci. Degrabă ai să te îmbraci Și mergi, purtat pe-aripi de vânt, Să-l cați pe-acel om. La pământ, Cu fața, te vei arunca ‘Nainte-i și vei încerca Atât de mult să stăruiești, Până când ai să izbutești Să îl convingi ca, dezlegat, De ceea ce ai cuvântat, Să te socoată. Să nu dai Somn ochilor, până nu ai Primit de la el, dezlegare! Deci caută, fără-ncetare, Să scapi din mâna omului Cum scapă vânătorului, O căprioară sau din laț – De-al păsărarului lung braț – Cum scapă-o biată zburătoare. Scapă de-a omului prinsoare! Cel leneș meargă la furnică Și chiar dacă-i atât de mică, Cărarea să i-o urmărească Și astfel să se-nțelepțească. Ea n-are căpetenie; Priveghetor, stăpân, ea-și e. Totuși vara, la seceriș, Își strânge hrana, căci furiș, Vremea din urmă o alungă. Când timpul oare-o să ajungă, Ca leneșul să stea culcat? Din somn, când fi-va el sculat? Mai stă puțin, mai doarme-un pic Și iarăși n-a făcut nimic. Doar mâinile și-a-ncrucișat Pe piept. Nici nu a observat Când sărăcia a venit, Ca hoțul și, nepregătit, Pe bietul leneș l-a-nhățat, Iar lipsa l-a împresurat. Nelegiuitul, dragul meu, Doar cu minciuni umblă, mereu; Va bate-n chip poruncitor – Fără rușine – din picior. Din degete va face semne. Răul din el o să-l îndemne, Doar lucruri rele să urzească Și multe certuri să stârnească. De-aceea, fi-va nimicit Pe negândite și zdrobit Are să fie, fără leac, Căci răul doar, îi e pe plac. Sunt șase lucruri rău privite De Dumnezeu, ba sunt urâte Chiar șapte lucruri, pot a spune: Ochii trufași, limba ce spune Minciuni, mâna ce a vărsat Sângele cel nevinovat, Inima care zămislește Rele, piciorul ce grăbește Numai către nelegiuire, Omul care-n mărturisire Martor nedrept s-a dovedit, Și pe acel care-a stârnit, Cu voie – spre-ai vedea certați – Sfadă și ură, între frați. Al tatălui tău sfat, păzește Copilule, și-ți însușește Învățătura mamei tale: Pe toate, tu cu grijă ia-le Și necurmat fie-ți legate De inimă, și atârnate De gât. Te vor călăuzi În mers, în pat te vor păzi Și-ți vor vorbi la deșteptare, Veghind mereu a ta cărare. Aminte ia, la tot ce-ți spun: O candelă e sfatul bun, Lumină e învățătura. Îndemn, mustrare, sunt măsura Și calea vieții. Ocrotit Vei fi de ele și ferit De vraja femeii stricate Și de străina care poate Cu limba-i să te-ademenească. Inima ta să n-o poftească, Cumva, pentru-a ei frumusețe. Cu-a pleoapelor bătăi răzlețe, Să nu te prindă-n mreaja ei. Căci pentru astfel de femei, Omul ajunge de rămâne Doar cu un biet călcâi de pâne. Chiar și femeia măritată Își are cursa așezată, Un suflet scump, să poată prinde. Dar cine, fără a-și aprinde Haina cu care e-mbrăcat, În sânul său foc a luat? Sau oare, calcă cineva Peste cărbuni aprinși, cumva, Făr’ a se arde la picioare? La fel e și cu acel care Merge, împins de pofta lui, Către soața aproapelui. Cel ce pornirea nu-și învinge Și de femeie se atinge, Nu va scăpa nepedepsit. Hoțul nu este urgisit Când fură, foamea să-și aline. Altfel de-i prins, știe prea bine Că trebuie să dea-nșeptit Tot ceea ce a jefuit. Acela care preacurvește Cu o femeie, dovedește Cum că de minte e lipsit, Știind că fi-va pedepsit Cu moartea, pentru-al său păcat. În răni va fi înfășurat, Rușinea-n fața lui va merge, Ocara nu i se va șterge: Căci gelozia, pe bărbat, Are să-l facă ne-ndurat În ziua răzbunării. El Nu va primi, în nici un fel, Vreun dar pentru răscumpărare. N-o să-i stârnească, îndurare, Nimic. Totul va fi-n zadar, Oricât de mare-i acel dar. Pro v6