Ascultați fii – suflarea toată – Învățătura unui tată, Căci eu vă dau doar sfaturi bune Și-n inimi, vreau, voi a le pune. Cu-atenție mă ascultați, Povața nu mi-o lepădați! Copil când încă mai eram La tatăl meu și mă aflam Un fiu gingaș la mama mea, Bătrânul a-nceput să-mi dea Învățătură. Mi-a deschis Vorba lui, mintea, când mi-a zis: „Păstrează-n inimă și-n minte, Copilule, aste cuvinte. Păzește sfaturile mele Căci astfel vei trăi, prin ele! Înțelepciune dobândește, Pricepere îți însușește Și nu uita tot ce ți-am spus. Pe calea ta, când vei fi dus, Să-ți amintești vorbele mele Și nu te-abate de la ele. De-nțelepciune să te ții: N-o părăsi, căci tu să știi Că de-o iubești, te ocrotește Și pururea ea te păzește. Privește al ei început: S-o dobândești! Neabătut, Să urmărești priceperea, Cu tot ce-n viață vei avea. Înalț-o și-atunci, ne-ncetat, De ea și tu vei fi-nălțat. Pe cap, ea are să îți pună, Împărătească, o cunună. Ascultă-mă când îți vorbesc, Căci anii tăi astfel sporesc. Calea înțelepciunii, eu Ți-arăt acuma, fiul meu. Povețe-ți dau, te sfătuiesc Căci vreau să te călăuzesc Pe a înțelepciunii cale. Astfel, în drumurile tale, Când vei umbla, vei fi păzit – Nu-ți va fi pasul stânjenit. Când vrei s-alergi, alergi ușor; Nu-ți poticnești al tău picior. Să ții învățătura-n mână: Pe viața ta, ea e stăpână. Pe calea celor răi, nicicând Să nu intri, și nici umblând Vreodată să nu fii zărit Cu omul cel nelegiuit. Ferește-te de calea lor: S-o ocolești și, binișor, Treci înainte! Căci cei răi, Umblând pe-ntunecate căi, Nu dorm, iar somnul le-a pierit Dacă vreun rău n-au făptuit. Ei umblă-ntr-una după pradă, Făcând pe cineva să cadă. Nelegiuită-i pâinea lor, Iar vinul, stors cu sila-l vor. Însă a drepților cărare, Lumină e, strălucitoare, Care va crește tot mereu, Către al zilei apogeu. Bezna e calea celor răi, Și pe-ale lor ascunse căi, Ei nu simt când se poticnesc. Copile, eu te sfătuiesc Să-ți amintești vorbele mele, Să-ți pleci urechile la ele Și nu le-ndepărta nicicând, De ai tăi ochi, din al tău gând; Căci ele, viață, dăruiesc Acelor care le găsesc, Și sănătate, trupul lor Primi-va, din al lor izvor. Mai mult, inima îți păzește: Izvor al vieții-i ea. Gonește Neadevăr și viclenie Din a ta gură! Să îți fie Privirea-n față îndreptată Iar ochii tăi doar drept să bată. Cărarea, netedă, s-o ai, Și hotărât, pe drum, să stai: Să nu te-abați din calea ta Nici la stânga, nici la dreapta; Ci du-te ferm, spre țelul tău, Ferindu-te, mereu, de rău. Pro 4