Tu, fiul meu, vezi nu uita Ce-ți spun eu, și-n inima ta Păstrează sfaturile mele. Mare folos îți aduc ele, Căci anii vieții ți-i lungesc Și multă pace-ți dăruiesc. Veghează dar, necontenit Să nu fii, cumva, părăsit De bunătate și credință. Păzește-le, cu sârguință. De gât, legate să îți fie, Pe tabla inimii le scrie! Astfel, știință dobândești Și trecere ai să primești Atât în fața omului, Cât și în fața Domnului. Încrede-te în Dumnezeu Din tot cugetul tău, mereu, Că mari nădejdi n-ai a îți pune În bruma ta de-nțelepciune. Tu recunoaște-L, fiul meu, Veșnic, pe Bunul Dumnezeu, Iar El te va călăuzi Și calea ți-o va netezi. Singur, să nu te ții deștept. Să nu te crezi prea înțelept Vreodată în cugetul tău. Abateți pasul de la rău Și teme-te de Dumnezeu. Așa, vei căpăta, mereu, Pentru al tău trup, sănătate, Iar oasele-ți vor fi lăsate Să se înfrupte din răcoare, Și tihnă binefăcătoare. Pe Dumnezeu, să Îl cinstești Cu-averea ce o dobândești, Cu roadele întâi luate Din bunurile ce-ți sunt date. Astfel, grânaru-ți va fi plin, Iar teascurile pentru vin, De plinul mustului, vor geme Când vine-a roadelor strâns vreme. Cât de mustrarea Domnului Precum și de pedeapsa Lui, Te sfătuiesc să chibzuiești Și să nu le disprețuiești. Căci El, pe cel ce îl iubește Îl mustră, precum dojenește Un tată pe copilul său Îndepărtându-l de la rău. Ferice de cel ce-a găsit Înțelepciunea și-a primit Pricepere. Câștigul care Ea îl aduce, e mai mare Decât argintul. Ce venit Aduce ea, mai prețuit E, decât aurul curat, Decât mărgăritaru-a dat, Decât toată averea ta. Nimic în față-i nu va sta! În dreapta ei, e viață lungă, Iar bogăție – să-ți ajungă Și slavă ca de împărat – În stânga ține, ne-ncetat. Ale ei drumuri sunt plăcute Și căile îi sunt făcute, Pace s-aducă pentru om. Ea e asemeni unui pom De viață, pentru cel ce-o ia; Iar cine-a pus mâna pe ea, Se cheamă că e fericit. Pe-nțelepciune a zidit Domnul pământul, iar apoi A-ntins de-asupră-i ceruri noi, Cu-a Lui pricepere. Știința Și-a dovedit, prin iscusința Cu care-Adâncul l-a deschis, Cum a făcut ca în abis – Din cer – să lase rouă norii, Peste pământ, când sosesc zorii. Copile, să nu-ndepărtezi Tot ce ți-am spus, ci să păstrezi Învățătura ce ți-am dat, Sub ochii tăi, neîncetat! Păstrează, în a ta ființă, Înțelepciune, chibzuință! Căci ele, toată viața ta, Podoabă-n suflet îți vor sta; Podoabe-ți sunt la gâtul tău. Atunci, ferit de orice rău, Încrezător tu vei călca Pe drum. Nu-ți va aluneca Piciorul; nu te poticnești, Ci hotărât ai să pășești. Când îți lași trupul să se culce N-o să ai teamă și-atunci, dulce Îți va fi somnul, negreșit. De spaimă, nu vei fi lovit Sau de vreo altă năvălire A celor care-s răi din fire, Căci Domnul e nădejdea ta Și-n apărare îți va sta. El are să îți dea putere, Ferindu-ți pasul de cădere. Nu te opri a face bine, Cât este atârnat de tine. Nu-i spune celui ce-o să-ți ceară „Te du, și vin-o mâine, iară”. Ajută-l fără ca să stai Pe gânduri, dacă poți să-i dai. În contra aproapelui tău, Nicicând să nu ai vreun gând rău, Când locuiește liniștit Fără a-ți fi pricinuit Vreun neajuns. Nu căuta Fără pricină-a te certa Cu cel care nu ți-a făcut Nimic, ci pace ai avut Din parte-i. Să nu pizmuiești Pe-asupritor, ci să-ți ferești Picioarele, de calea lui, Pentru că-n fața Domnului Urât e el; dar prețuit E omul cel, neprihănit. Pe cei răi, Domnul îi lovește Cu-al Său blestem ce locuiește În casa lor, dar îi veghează Pe buni și-i binecuvântează. De cei care batjocoresc Își bate joc, dar har primesc Toți cei smeriți. Vor moșteni Slava, spre a o stăpâni Cei înțelepți; căci să știi bine: Nebuni-au parte de rușine. Proverbe 3