O lume întreagă m-apasă în goană cu viaţa ei Degeaba rog timpul să m-aducă-napoi Și-mi smulge părerea că nu mai trăiesc Spre clipa în care mi-ai spus “te iubesc”.   Dar rost ruga n-are, răspuns nu primesc, Si-n icremenire mai rău m-adâncesc Mă prinde tăcerea și-n mine și-n jur Aş vrea s-am puterea înapoi anii să-i fur.   Și totul în mine-i dorinţă, și chin, Mă simt amorțit ca imbătat de vin Și dor, și durere, și gol, și pustiu, Și  spre-o salvare mă-ndrept  să scriu.   Căci poate-n cuvinte durerea transpusă Să-induplec astfel ca muză supusă Își va muta sălaşul din inima mea, Să scrie povestea pe pagină grea